Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

Ludovic Orban, la Rădăuți: Noi suntem extrem de determinați să realizăm proiectul A7, practic să asigurăm legătura de la București cu ieșirea din țară la Siret

Premierul Ludovic Orban, prezent, vineri, la inaugurarea centurii ocolitoare a municipiului Rădăuți, a declarat că Guvernul are în vedere și realizarea A7, care să asigure legătura între București și Siret. De asemenea, acesta a precizat că astăzi s-au deschis ofertele și s-a declarat câștigătorul pentru cele trei tronsoane de la drumul nordului, respectiv Baia Mare -Bistrița, la Bistrița- Vatra Dornei și Vatra Dornei- Suceava.

Este vorba despre companiile care vor realiza studiul de fezabilitate pentru cele trei tronsoane.

„Noi suntem extrem de determinați să realizăm proiectul A7, practic să asigurăm legătura de la București cu ieșirea din țară la Siret. Cu cele șase tronsoane de autostradă sau drum expres, în funcție de cum vor stabili firmele care realizează studiul de fezabilitate și proiectul tehnic pe baza indicilor de trafic. De asemenea, domnul ministru al Transporturilor mi-a dat ocazia să dau o veste bună: legătura dintre Suceava și granița de Vest se va putea face și pe drumul nordului, cum este cunoscut. De asemenea, un drum care va fi pe profil de autostradă sau drum expres care va face legătura între Suceava și Baia Mare”, a spus Orban.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*