Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

Prof.univ.dr.DHC. Sanda-Maria Ardeleanu a primit Ordinul Național al Legiunii de Onoare, în grad de cavaler, cea mai înaltă distincție franceză

În data de 23 septembrie 2020, prin Decret al Președintelui Republicii Franceze,
doamnei prof.univ.dr.DHC. Sanda-Maria Ardeleanu, director al Bibliotecii Universității „Ștefan cel Mare”
din Suceava, i-a fost conferit Ordinul Național al Legiunii  de Onoare, în grad de cavaler, cea mai înaltă
distincție onorifică franceză, instituită de Napoleon Bonaparte în 1802.
Într-o scrisoare semnată de Excelența Sa Doamna Laurence Auer, Ambasadorul Franței în România,
doamna profesor Sanda-Maria Ardeleanu a primit felicitări pentru această importantă recunoaștere a
„angajamentului său în serviciul francofoniei și pentru dezvoltarea relațiilor culturale și intelectuale între
Franța și România”.

Activitățile doamnei profesor Sanda-Maria Ardeleanu pe tărâmul promovării învățământului francofon
și al cultivării valorilor francofoniei, atât în spațiul românesc, cât și în cel european și internațional, sunt
bine cunoscute de suceveni. Amintim, printre altele: inițiativa înființării învățământului bilingv francofon
(1992), înființarea primului  Lectorat francez la Suceava (2000), pentru care a primit Ordinul „Palmes
Academiques“ al Guvernului Franței, organizarea Colocviului de Științe ale Limbajului, recunoscută prin
acordarea Medaliei Academiei du Var în 1997, inițiativa înființării Biroului Francez și a Asociației Alianța
Franceză la Suceava(2012, 2018), înființarea Centrului de Reușită Universitară al Universității „Ștefan cel
Mare” din Suceava (2016).

O importantă activitate de cercetare și de promovare a valorilor culturale francofilofone românești a
fost susținută permanent de doamna profesor Ardeleanu, în calitate de coordonator al mai multor
colecții de carte („Azimut” și „Intelectuali români de expresie franceză”,  la Casa Editorială Demiurg din
Iași), dar și în calitate de director al revistei academice ANADISS. Ca editor-responsabil al revistei
francofone „Rythmes, couleurs et paroles francophones” și redactor-moderator al rubricii radio
„Bonjour, Suceava”, doamna profesor contribuie activ și direct la cunoașterea, dezvoltarea și
promovarea francofoniei în Universitatea suceveană, în Bucovina, în regiune, în țară și în lume.

Doamna profesor ne-a declarat că se simte onorată și fericită în aceeași măsură pentru că a adus această
înaltă recunoaștere în „dulcea Bucovină”: „O asemenea distincție nu este niciodată rezultatul muncii
unui singur om. Dincolo de nominalizarea personală, comunitatea în care îmi desfășor activitatea,
profesorii de franceză, toți francofonii și francofilii suceveni au dreptul să se regăsească și să-și
recunoască munca și pasiunea în această decorație. Le mulțumesc tuturor celor care continuă sa creadă
în idealul reprezentat de punțile de legătură economică, culturală, artistică și educațională ale
francofoniei. Mulțumesc celor care, de la distanță, au văzut valorile noastre, integrate profund în valorile
Europei. Mulțumesc celor care au crezut și continuă să creadă în proiectul de viață al unui semen”.

Înalta decorație va fi înmânată la Reședința Franței, în prezența unor invitați speciali, la o dată care va fi
stabilită imediat ce criza sanitară o va permite.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*