Joi 18 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

Starea de alertă se prelungește pentru 30 de zile. O oră în plus la programul teraselor

Starea de alertă se prelungește cu încă 30 de zile, nefiind introduse restricții suplimentare față de cele de până acum. Singura modificare prevăzută este că programul teraselor se prelungește până la ora 24.00, iar ultima comandă se ia la ora 23.00.

Astfel, potrivit hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență:

  • (1)Programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfășoară activități în spații special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfășoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, cum sunt terasele, cluburile, barurile și alte asemenea, de la nivelul județelor Argeș, Brașov, Constanța, Dâmbovița, Ilfov, Prahova, Galați și Municipiul București, nu poate începe înainte de orele 06.00 și nu poate depăși orele 24.00, ultima comandă putând fi preluată cel târziu la orele 23.00.
  • (2) În intervalul menționat la alin. (1), operatorii economici care desfășoară aceste activități, au obligația să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienți la numărul locurilor pe scaune, precum și a oricăror activități care presupun interacțiunea fizică între clienți, inclusiv dansul.

CONSULTĂ AICI HOTĂRÂREA CNSU

CONSULTĂ AICI ANEXA LA HOTĂRÂREA CNSU

În expunerea de motive la proiectul de hotărâre de guvern se prevede:

  • obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise și în intervalele orare ce vor fi stabilite prin hotărâre a comitetului județean / al Municipiului București pentru situații de urgență. Spațiile și intervalele orare se vor stabili la propunerea direcției de sănătate publică, luând în considerare probabilitatea prezenței concomitente a unui număr mare de persoane în spațiile și în intervalele orare respective, unde se constată dificultăți în asigurarea distanței fizice de protecție sanitară stabilite în condițiile legii.
  • obligația pentru operatorii economici care desfășoară activitatea în spațiile dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cum sunt terasele, cluburile, barurile și alte asemenea, de a respecta orarul de lucru cu publicul și restricțiile stabilite prin hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, la propunerea Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României sau a comitetului județean / al Municipiului București pentru situații de urgență. Asemenea măsuri vor putea fi stabilite pentru unitățile administrativ-teritoriale în care se constată o răspândire comunitară intensă a virusului și/sau un număr în creștere al persoanelor infectate cu noul coronavirus SARS-COV-2.
  • obligația operatorilor economici care desfășoară activitatea în asemenea spații de a lua măsuri pentru limitarea numărului de clienți la numărul locurilor pe scaune, dar și de a limita activitățile care presupun interacțiunea fizică între clienți.
  • obligația operatorilor economici care desfășoară activități de jocuri de noroc, de a respecta măsurile privind orarul de lucru cu publicul și restricțiile stabilite prin hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, potrivit unei proceduri similare celei prevăzute pentru operatorii economici care desfășoară activitatea în spațiile dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber.
  • se propune renunțarea la măsura restrictivă prin care în punctul de trecere a frontierei româno-ungare Săcuieni, județul Bihor era permisă doar circulația lucrătorilor transfrontalieri; în acest context, precizăm faptul că, la nivelul frontierei româno-ungară se menţine închiderea temporară a punctului de trecere a frontierei de stat Carei, judeţul Satu Mare.
  • măsura suspendării zborurilor efectuate de operatorii economici din aviaţie spre ţările care nu fac obiectul excepţiei de la carantinare/izolare stabilită de Institutul Naţional de Sănătate Publică şi aprobate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi din aceste ţări către România pentru toate aeroporturile din România.

Sursa: HotNews


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*