Joi 18 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

Fabricile Dorna Lactate din Floreni și Vatra Dornei se închid. Angajații vor fi concediați

Fabricile Dorna Lactate din Floreni și Vatra Dornei, aflate în portofoliul companiei franceze Lactalis, vor fi închise până la sfârșitul lunii august. De asemenea, toți angajații vor fi concediați.

„Am fost nevoiți să luăm această decizie după epuizarea tuturor încercărilor de eficientizare a activității în cele două fabrici, luând în considerare și noua realitate economică care ne determină să fim mai atenți la operativitatea business-ului nostru în România și să ne adaptăm planurile coerent, pentru a rămâne competitivi în industrie. A fost o decizie grea, însă cel mai important este că putem duce mai departe povestea brandului LaDorna în România, cu structurile moderne disponibile local”, a precizat Giampaolo Manzanotti, directorul general al Lactalis România.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a solicitat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale întâlniri de urgență la Vatra Dornei și Suceava, ca urmare a anunțului surprinzător făcut de Lactalis privind închiderea unităților de producție din Floreni și Vatra Dornei.

Ca răspuns, zilele acestea, o delegație a Ministerului condusă de George Scarlat, Secretar de stat, responsabil pe domeniul zootehnie și industria alimentară, va fi prezentă în județ și va discuta cu furnizorii și procesatorii din industria laptelui.

Județul Suceava este cel mai mare producător de lapte din țară.

„Transferul producției de lactate LaDorna este văzut ca o jignire”, spune Flutur.

Gheorghe Flutur a cerut Guvernului sprijin pentru a se putea reporni o serie de mici făbricuțe, precum și sprijin pentru înființarea de unități noi în județ, astfel încât laptele să fie procesat în județul Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*