Un nou record pe Aeroportul Ștefan cel Mare Suceava: 300.000 de pasageri în primele patru luni ale anului 2026

21 mai 2026

Traficul aerian de pe Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava continuă trendul ascendent, depășind pragul de 300.000 de pasageri în primele patru luni ale anului 2026.

Potrivit datelor publicate de Asociația Aeroporturilor din România, în perioada ianuarie – aprilie 2026, aeroportul sucevean a înregistrat 307.053 de pasageri și 2.864 de mișcări aeronave, ceea ce reprezintă o creștere de aproximativ 45,6% a traficului de pasageri și 28,9% a numărului de mișcări comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Doar în luna aprilie 2026, Aeroportul Suceava a înregistrat 86.976 de pasageri, ocupând locul 6 la nivel național în ceea ce privește numărul total de pasageri. Totodată, aeroportul se situează pe locul 4 la nivel național la traficul de pasageri non-Schengen, confirmând rolul important pe care îl are în conectivitatea internațională a regiunii.
Creșterea traficului vine într-un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii aeroportuare. În această perioadă, Aeroportul Suceava traversează cel mai amplu proces de modernizare de până acum, proiectele fiind realizate prin investiții susținute de Consiliul Județean Suceava.
În locul fostului container utilizat pentru îmbarcare se construiește o nouă sală modernă de așteptare, de peste 400 mp, care va funcționa până la realizarea noului Terminal 3, proiect aflat în procedură de licitație și care va avea aproximativ 11.000 mp.
În paralel, aeroportul va beneficia în perioada următoare de un sistem modern de balizaj luminos pentru platformă, destinat ghidării aeronavelor pe timp de noapte și în condiții meteo dificile. Proiectele aflate în desfășurare includ și modernizarea sistemului ILS CAT III, extinderea parcării, noul drum de legătură Burdujeni – Aeroport, precum și dezvoltarea unei infrastructuri energetice moderne.

Toate aceste investiții au un obiectiv comun: dezvoltarea unui aeroport mai sigur, mai eficient și mai atractiv atât pentru pasageri, cât și pentru operatorii aerieni, contribuind totodată la dezvoltarea economică și turistică a întregii regiuni.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia