Joi 28 Martie 2024, Actualizat 12:00 am

Un bărbat s-a legat de mâini și de picioare și s-a aruncat într-un râu

Un bărbat de 28 de ani, din Gura Humorului, s-a legat de mâini și de picioare și s-a aruncat, pe 28 iunie, în râul Moldova,  în aval de podul suspendat din Parcul Ariniş Gura Humorului. Bărbatul și soția sa locuiesc împreună la domiciliul părinţilor soţului,  amândoi suferind de afecţiuni psihice.

Bărbatul suferă de schizofrenie, iar soţia sa a fost diagnosticată cu epilepsie, ambii fiind sub tratament medical. În ultimele luni, cei doi soţi au avut trei tentative de suicid.

Duminică, cei doi soţi au plecat să se plimbe în Parcul Ariniş Gura Humorului, dar la plecare, bărbatul a luat asupra sa mai multe pliculeţe cu un medicament folosit în tratarea epilepsiei.

În timp ce treceau puntea suspendată de peste râul Moldova, el a înghiţit medicamentul din pliculeţe, după care a schimbat brusc direcţia de mers şi a luat-o prin pădure, spre marginea albiei râului. Deşi soţia sa l-a întrebat de ce face acest lucru, el a refuzat să răspundă, dar ajuns pe malul râului Moldova, în aval de puntea suspendată, la aproximativ 500-700 m de aceasta, și-a legat cu un şiret de încălţăminte, o mână şi un picior şi a intrat în apă, spunându-i soţiei că doreşte să se sinucidă. Aceasta a încercat să-l împiedice, l-a tras afară din râu, dar el şi-a continuat intenţia suicidală şi şi-a introdus capul în apă, îndreptându-se spre partea de râu mai adâncă şi mai repede.

Soţia a sunat la  112, și  echipe mixte de căutare, compuse din lucrători de poliţie, jandarmi şi pompieri, au răscolit ambele maluri ale râului Moldova, dar nu s-a reuşit identificarea bărbatului.

 

 

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*