Miercuri 24 Aprilie 2024, Actualizat acum 114 zile 12:00 am

Un sucevean, care a produs un accident în care a murit mama a doi copii, trimis după gratii

Un bărbat, care a produs un accident în care a murit o femeie de 40 de ani, mama a doi copii, a fost escortat după gratii, în Penitenciarul Botoșani. Vasile Solomon, de 29 de ani, va sta în închisoare 2 ani și 8 luni închisoare.

El a fost găsit la locuința sa și nu a opus rezistență, fiind preluat de o escortă și transportat la Penitenciarul Botoșani în vederea încarcerării.

Accidentul mortal a avut loc pe 10 august 2016. Carmen Nicoleta Pantiuc, în vârstă de 40 de ani, din municipiul Suceava, venise din Spania, în concediu, acasă. Aceasta se afla într-un autoturism Dacia și mașina a izbit o căruță nesemnalizată, condusă de bărbatul de 29 de ani. Autoturismul Dacia Logan a izbit frontal încărcătura de lemn ce depăşea cadrul atelajului.

Căruța era neînregistrată, nesemnalizată şi staţiona pe partea carosabilă. Pe bancheta din spate erau copiii femeii, unul în vârstă de 6 ani şi unul de 1 an şi jumătate. Femeia a murit în urma leziunilor suferite.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*