Vineri 10 Iulie 2020, Actualizat acum 191 zile 12:00 am

 

Inundații în mai multe localități din județul Suceava. Peste 100 de intervenții ale pompierilor pentru a scoate apa din beciuri, locuințe și subsoluri

În urma avertizărilor de fenomene meteo periculoase, din ultima perioadă, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava a fost activat Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei.

De asemenea, prin Dispeceratul comun ISU-SAJ, s-au informat imediat toate primăriile de pe raza judeţului cu privire la atenţionările emise, iar către zonele vizate de coduri ROȘU s-au trimis, prin sistemul RO-ALERT, mesaje de tip Cell Broadcast pentru avertizarea și alarmarea populației în situații de urgență.

În paralel, pompierii militari au pregătit tehnica şi mijloacele de intervenţie la nivelul fiecărei subunităţi de salvatori din judeţ, fiind crescută și capacitatea operațională, pentru asigurarea misiunilor specifice.

În ultimele 48 de ore pompierii militari suceveni, au efectuat peste 100 de misiuni de evacuare a apei din locuințe și anexe, curți, beci și subsoluri, dar și spații inundate ale unor agenți economici, în urma manifestării fenomenelor meteo periculoase. Ploile torențiale au afectat mai multe localităţi din județ, printre care Gura Humorului, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Sucevița, Frasin, Suceava, Stulpicani, Deia (comuna Frumosu), Prisaca Dornei (comuna Vama), Fălticeni și Hârtop. Cele mai multe intervenții s-au înregistrat pe raza localităților Gura Humorului, Vatra Dornei și Sucevița.

Zonele critice sunt în permanent monitorizate pe toată perioada în care județul Suceava se află sub incidența codurilor de vreme rea, urmând ca în zilele următoare, comisii mixte să se deplaseze în teren şi, împreună cu autorităţile locale, să evalueze pagubele generate de inundaţii.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*