Marti 23 Aprilie 2024, Actualizat acum 113 zile 12:00 am

Sute de angajatori au făcut cereri pentru indemnizațiile de șomaj tehnic

AJOFM Suceava continuă să primească spre soluționare cererile angajatorilor, care au suspendat contractele de muncă în luna mai și vor încasa în cursul acestei luni indemnizațiile de șomaj tehnic, peste 700 de solicitări fiind deja încărcate pe platforma aici.gov.ro.

Solicitările angajatorilor pentru acordarea șomajului tehnic aferent lunii aprilie au fost plătite integral, 4.187 de agenți economici beneficiari, care au suspendat contractele de muncă a 26.866 salariați, au încasat 44.529.698 lei. Reamintim că în luna martie au beneficiat de aceste indemnizații 1901 angajatori suceveni, care au trimis în șomaj tehnic 12.543 de angajați și au primit 7.589.253 lei.

Măsurile de sprijin ce au intrat în vigoare prin OUG 92/2020, odată cu încetarea stării de alertă, vizează angajatorii care decid să reactiveze salariații aflați în șomaj tehnic, dar și susținerea angajării șomerilor tineri, a celor peste 50 de ani sau a cetățenilor români rămași fără locul de muncă din străinătate, din motive neimputabile lor ”, a precizat directorul executiv al AJOFM Suceava, Mirela Adomnicăi.

Conform actului normativ menționat, angajatorii care au reluat activitatea și reactivează, după data intrării în vigoare a OUG 92/2020,  raporturile de muncă ale salariaților, aflați în șomaj tehnic de cel puțin 15 zile pe durata stării de urgență sau de alertă, pot solicita decontarea a 41,5% din salariul brut al angajatului, până la maxim 41,5% din câștigul salarial mediu brut (5429 lei x 41,5%=2.253 lei). Facilitatea este condiționată de menținerea raporturilor de muncă ale salariaților până la 31.12.2020, cu excepția contractelor de muncă sezoniere și a situției în care contractul încetează din inițiativa angajatului.

Pierderea locului de muncă în țară și în străinătate, dar și reinserția cât mai rapidă a persoanelor afectate este susținută prin facilități acordate angajtorilor. Potrivit aceluiași cadru normativ, angajatorii primesc lunar, timp de 1 an, 50% din salariile negociate, dacă încadrează șomeri peste 50 de ani sau cu vârsta între 16-29 ani, înregistrați în evidențele AJOFM Suceava, care au pierdut locul de muncă în perioada stării de urgență sau de alertă. Sumele se acordă din bugetul asigurărilor sociale, pentru fiecare persoană angajată, dar nu mai mult de 2500 lei. Facilitatea se acordă  și în situația angajării cetățenilor români, cărora li s-a desfăcut contractul de muncă în străinătate, din motive neimputabile lor.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*