Vineri 29 Martie 2024, Actualizat acum 88 zile 12:00 am

Turismul din Bucovina, extrem de afectat din cauza pandemiei de coronavirus. Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, dă semnalul pregătirii județului Suceava pentru ieșirea din criză

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, s-a întâlnit la sediul instituției cu reprezentanți ai mediului economic din județul Suceava pentru a discuta problemele pe care aceștia le au din cauza pandemiei cu noul coronavirus, dar și pregătirea pentru perioada ce va urma ieșirii din starea de urgență și carantină.La această primă întâlnire organizată pe această temă la propunerea președintelui Gheorghe Flutur, au fost prezenți reprezentanții IMM-urilor, transportatorilor, a celor din domeniul turismului, ai Camerei de Comerț și Industrie Suceava și de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice.

În cadrul discuțiilor, cei prezenți s-au referit în special la consecințele încetării activității în perioada stării de urgență și care au afectat atât angajații cât și angajatorii. Astfel,  cei prezenți au solicitat identificarea de soluții de sprijin în ceea ce privește taxele și impozitele până când activitatea va ajunge la nivelul anterior declanșării crizei.

Pentru a veni atât în sprijinul angajatorilor cât și a angajaților aceștia au propus o abordare mai flexibilă a impozitului pe muncă, amintindu-se de posibilitatea diminuării normei de muncă, reducerea CAS și CASS.

S-a discutat și despre posibilitatea ca zonele carantinate să beneficieze de facilități pe modelul zonelor defavorizate și s-a propus identificarea de pârghii de sprijin cum ar fi granturile prin care să fie posibilă decontarea lucrărilor efectuate în baza unor contracte în derulare.

Pentru turismul din Bucovina, care este extrem de afectat, s-a  pus în discuție posibilitatea de a beneficia de sprijin pe modelul stațiunilor de pe Litoral.

De asemenea, se caută soluții și pentru modul în care pot fi relaxate condițiile pentru cei care au investiții cu fonduri europene în turism și care sunt monitorizați pentru îndeplinirea unor criterii, cum ar fi numărul de turiști sau gradul de ocupare.

„Cu toții va trebui să muncim mult în perioada următoare pentru a recâștiga un număr cât mai mare de turiști. Ne gândim să ne inspirăm și din ce fac și alte țări sau zone turistice afectate de criză. Problemele și propunerile mediului economic din județul Suceava vor putea fi preluate folosind site-ului Camerei de  Comerț Suceava urmând ca apoi să fie transmise mai departe, după caz, Guvernului sau parlamentarilor”, spune Flutur.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*