Joi 09 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

Acțiuni pentru prevenirea și combaterea răspândirii cazurilor de Covid 19 desfășurate de polițiștii suceveni

În zilele de 25 și 26.04.2020, între orele 09.00 – 12.00, pe  raza orașului Milișăuți s-au organizat și executat  acţiuni pe linia prevenirii și combaterii faptelor care contravin ordonanțelor militare privind restricțiile de circulație în perioada stării de urgență, ocazie cu care au fost efectuate controale la domiciliul persoanelor autoizolate și în localuri publice, baruri / restaurante fiind legitimate 63 de persoane.

De asemeanea în cadrul acțiunii au fost verificate 55 de autovehicule și au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale în valoare de 4.000 lei pentru încălcarea prevederilor Ordonanțelor Militare.
Exemple:
– În 25.04.2020, ora 11.00, fost depistat un bărbat de 51 ani din municipiul Suceava, care conducea autoturismul pe D.N. 2H din orașul Milișăuți şi avea asupra sa o declarație datată din 16.04.2020.
A fost sancționat contravenţional conf. art. 9 alin. (1) din OUG 1/ 1999 rap. la art. 4, alin. (3)  din Ordonanța Militară 3/2020.

– În 26.04.2020, ora 09.58,  a fost depistat un bărbat de 57 de ani și o femeie de 64 de ani, domiciliați în comuna Arbore, în timp ce conduceau un atelaj hipo pe D.N. 2K din comuna Iaslovăț fără a avea asupra lor o declarație pe proprie răspundere sau o adeverință care să justifice motivul / temeiul deplasării.
Aceştia au fost sancționaţi contravenţional conf. art. 9 alin. (1) din OUG 1/ 1999 rap. la art. 1 din Ordonanța Militară 3/2020.

La 26.04.2020, între orele 10.00 – 13.00 s-a organizat și desfășurat o acțiune pe raza oraşului Dolhasca pe linia modului de respectare a restricțiilor impuse prin ordonanțele militare aflate în vigoare, ocazie cu care polițiștii au legitimat 78 persoane și au controlat 53 autovehicule.
În cadrul acțiunii polițiștii au aplicat 8 sancțiuni contravenționale în valoare de 16.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Ordonanțelor Militare .


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*