Joi 03 Octombrie 2024, Actualizat 12:00 am

El e pacientul transferat în aceeași aeronavă cu ÎPS Pimen! Are zece copii și e șofer profesionist

Bărbatul care a fost transferat la Institutul “Matei Balş” din Capitală, în aceeași aeronavă cu ÎPS Pimen, este Lucian Covaliu, în vârstă de 46 de ani, din comuna Volovăţ (Suceava). Pacientul infectat cu COVID – 19 este căsătorit şi are zece copii, cu vârste cuprinse între 5 şi 22 de ani.

A fost internat la Spitalul Județean din Suceava pe 13 aprilie, iar o zi mai târziu a fost transferat la Terapie Intensivă, întrucât starea lui s-a agravat. Lucian Covaliu are o familie numeroasă, fiind tatăl a zece copii. Pe 15 aprilie, pacientul a fost intubat, fiindcă deja nu mai putea respira singur.

Dorina Covaliu, soţia pacientului, dezvăluie pentru adevarul.ro că n-a cerut ca bărbatul să fie transferat la Bucureşti. Medicul curant a sunat-o pe femeie în seara de 20 aprilie și i-a cerut acordul pentru transferul soțului în Capitală. “N-am cerut să fie transferat. Aseară (n.r. – luni) m-au sunat şi mi-am dat acordul, pentru că medicii au spus că există o şansă să fie într-o stare mai bună”, explică femeia.

Tot în seara de 20 aprilie a ajuns la spital şi ÎPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, având simptome de COVID – 19. Cei doi bolnavi au fost transferaţi la București cu aceeaşi aeronavă, fiind primii pacienți cu coronavirus transferaţi de la Suceava pe calea aerului.

Dorina Covaliu spune că soţul i-a transmis ultimele mesaje pe WhatsApp pe 14 aprilie. „Era în perfuzie, cu mască de oxigen. Când am văzut că nu-mi mai răspunde la mesaje, am sunat la spital şi mi s-a spus că nu mai poate să respire, nu-i mai funcţionau plămânii, așa că l-au intubat. Nu aveam cum să iau legătura cu el. Am încercat să mai sun, mi s-a spus că-i într-o stare grea, aşteaptă şi ei (n.r. – cadrele medicale) să răspundă la tratament, să ne rugăm pentru că ei fac până la un punct. Este nevoie de tată la copii”, oftează femeia.

Șoferul a avut pneumonie în 1998

Familia nu ştie cu exactitate când şi unde s-a infectat pacientul. Lucian Covaliu este şofer profesionist și revenit în ţară pe 16 martie, când s-a întors din Germania, unde a transportat agricultori la muncă. Soţia susţine că bărbatul n-a fost supus restricțiilor. „De atunci n-a mai plecat. La vamă nu i-au impus nici carantină, şi nici izolare. L-au întrebat din ce zonă vine şi i-au luat temperatura”, povestește nevasta. Ea își amintește că Lucian Covaliu a mai fost internat în spital în 1998, din cauza unei pneumonii puternice, care l-a lăsat cu o sensibilitate la plămâni, astfel că răcea destul de des.

Le dă copiilor vitamina C

Dorina Covaliu mărturisește că nici ea, nici cei zece copii n-au făcut testul ca să vadă dacă sunt infectaţi cu noul coronavirus. Femeia a încercat să-şi protejeze copiii de boală cu vitamina C. Acum, toată familia stă cu sufletul la gură în aşteptarea veştilor de la Bucureşti. Dorina n-ar enici un număr de telefon de la Institutul „Matei Balş”, pentru a afla informaţii despre starea de sănătate a soţului. Întrebată dacă are nevoie de sprijin financiar, femeia spune că deocamdată se descurcă. Ea ţinut însă să le mulţumească prietenilor, vecinilor şi rudelor, care i-au ajutat familia în această perioadă dificilă.

Sursa: click.ro


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*