La 03.03.2020, în jurul orei 19.45, în timp ce conducea autoutilitara ce remorca o altă autoutilitară defectă pe strada Ştefan cel Mare din oraşul Gura Humorului, un localnic de 29 de ani nu a acordat prioritate de trecere unui bărbat de 67 de ani din comuna Vama, angajat în traversarea regulamentară a străzii pe marcajul pietonal și l-a evitat prin partea dreaptă, însă acest lucru nu l-a mai reuşit şi conducătorul vehiculului remorcat, care l-a acroşat și proiectat pe partea carosabilă.
În urma impactului, a rezultat rănirea uşoară a pietonului, care a fost transportat cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, acestora și victimei, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, vinovat de producerea evenimentului rutier se face conducătorul auto de 29 de ani, care nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat regulamentar în traversarea străzii, pe marcajul pietonal.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.