Începând cu luna martie 2020, Direcția de Sănătate Publică Județeană Suceava prin Compartimentul de Evaluare și Promovare a Sănătății, Compartimentul de Asistență Medicală Comunitară, Cabinetele Medicilor de Familie, autoritățile publice locale în colaborare cu Institutul Regional de Oncologie Iaşi, relansează campania de screening pentru depistarea activă precoce a cancerului de col uterin prin efectuarea testării Babeș Papanicolau la populația feminină cu vârste cuprinse între 25 și 64 ani.
Institutul Regional de Oncologie Iaşi, prin unitățile mobile cu care a fost dotat de Ministerul Sănătății și specialiștii de care dispune, vine în sprijinul rețelelor de screening organizate în județul nostru.
Autospecialele pentru depistarea cancerului de col uterin, complet utilate şi dotate se vor deplasa după cum urmează:
Testarea este gratuită, recoltarea fiind efectuată în condiții de sterilitate, de către medici specialiști de la Institutul Regional de Oncologie Iaşi implicați în derularea programului.
Beneficiare ale programului sunt femeile cu vârste cuprinse între 25 și 64 ani, indiferent dacă sunt sau nu asigurate.
Informații suplimentare despre derularea acestei campanii puteți afla de la medicii de familie și de la Direcția de Sănătate Publică Județeană Suceava, compartimentul de Evaluare și Promovare a Sănătății, persoană de contact, asistent medical Zica Aga, tel. 0744194085.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia