Sâmbătă 04 Mai 2024, Actualizat acum 124 zile 12:00 am

Peste 100 de amenzi aplicate de polițiștii rutieri în două zile

În perioada 01.02.-02.02.2020, Serviciul Rutier Suceava și formațiunile rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești au organizat acțiuni pe raza județului, pe una din principalele cauze generatoare de evenimente rutiere grave, respectiv conducerea de vehicule pe drumurile publice de către persoane aflate sub influenţa alcoolului sau a drogurilor, ocazie cu care au fost testați cu aparatul etilotest 414 conducători auto și constatate 5 infracțiuni la regimul rutier.
În cadrul acțiunii au fost aplicate 123 sancțiuni contravenționale în valoare de 46.540 lei.
De asemenea polițiștii au reținut 7 permise de conducere, dintre care 2 pentru conducerea vehiculului sub influența alcoolului și 5 alte cauze și au retrasw 4 certificate de înmatriculare.

Exemple:
La 01.02.2020, în jurul orei 01.50, un echipaj din cadrul Biroul Rutier Suceava a oprit pentru control pe B-dul 1 Mai din localitate, autoturismul condus de un localnic de 45 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

La 02.02.2020, ora 21.40, un echipaj din cadrul Poliției municipiului Rădăuți a oprit pentru control în fața unui bar din localitate, autoturismul condus de un localnic de 31 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*