Marti 23 Aprilie 2024, Actualizat acum 113 zile 12:00 am

Un tânăr băut, care făcea live la volan, lăsat fără permis de polițiști

Polițiștii au acționat cu operativitate și au identificat în flagrant, în urma unei sesizări, un tânăr care conducea băut și transmitea live momentul pe o rețea de socializare.

La 02.02.2020, ora 2150, polițiștii din cadrul Compartimentului rutier al Poliției Municipiului Vatra Dornei au fost sesizați telefonic despre faptul că pe o rețea de socializare este difuzat în direct, de către o persoană care deține un cont, un clip video în care se poate observa că acesta conduce un autoturism. Existând suspiciunea că persoana în cauză se află sub influența băuturilor alcoolice, polițiștii au efectuat mai multe investigații, stabilind că persoana în cauză conduce frecvent un  tip de autoturism înmatriculat în Județul Suceava, fiind recunoscută și zona în care acesta se afla.

Având în vedere cele constatate, un echipaj de poliție s-a deplasat de urgență și cu operativitate pe str. Păcii din mun. Vatra Dornei, unde a depistat și oprit autoturismul respectiv, acesta fiind condus de un tânăr de 32 ani, Silviu Pavelean, din comuna Dorna Candrenilor.

Deoarece conducătorul auto prezenta halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În momentul opririi, tânărul de 32 de ani era singur în autoturism și difuza un nou clip video pe aceeași pagină de socializare, momentul opririi fiind transmis ”live”, fapt pentru care cel în cauză a fost sancționat contravențional și pentru utilizarea telefonului mobil.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice! Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării permisul este reţinut fără drept de circulaţie.

Polițiștii reamintesc și faptul că șoferii care transmit mesaje, fac live-uri pe Facebook, filmează sau vorbesc la telefon la volan sunt pasibili de sancțiuni contravenționale și suspendarea dreptului de a conduce vehicule.
Șoferii care încalcă regulile sunt sancționați cu 6-8 puncte amendă și 4 puncte penalizare.
Sancțiunile sunt și mai drastice în cazul unei forme agravante de săvârșire a contravenției privind utilizarea telefonului mobil. Dacă în timp ce folosiți telefonul, mai încălcați și o altă regulă pentru circulația vehiculelor, veți fi pedepsiți pentru contravenție și veți primi amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, de la 4 la 5 puncte (adică în loc de 580 de lei veți plăti 725 de lei), și rămâneți și fără permis 30 de zile.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*