Vineri 24 Ianuarie 2020, Actualizat acum 23 zile 12:00 am

 

Ce trebuie să ştiţi despre votul de duminică. Atenție la buletinul pe care îl primiți!

Românii sunt aşteptaţi la vot, în turul 2 al alegerilor prezidenţiale 2019, pe 24 noiembrie, zi în care va fi decis următorul preşedinte al României. Klaus Iohannis, actualul preşedinte al ţării şi Viorica Dăncilă, fost premier, se confruntă în cel de-al doilea tur de scrutin, scrie Ziarul de Iasi. După primul tur, care a avut loc pe 10 noiembrie la secţiile din ţară, Iohannis a obţinut 37,82% din voturi, iar Dăncilă – 22,26%.

Potrivit legii, turul 2 de scrutin are loc în aceleaşi secţii de votare şi circumscripţii electorale şi pe baza aceloraşi liste de alegători de la primul tur. Procesul de vot se va desfăşura în ţară duminică, 24 noiembrie, între orele 7:00 şi 21:00, dar se poate prelungi până cel mai târziu la ora 23:59 pentru alegătorii care se află la sediul secţiei de votare la ora 21:00, precum şi pentru cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare.

În ţară, cetăţenii votează la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa, iar în cazul în care se află în altă localitate, pot vota la orice secţie de votare, pe liste suplimentare. Cei care nu cunosc numărul secţiei la care sunt arondaţi pot afla informaţia de pe pagina web www.registrulelectoral.ro, după ce va fi completat CNP-ul, numele de familie şi un cod generat automat. În cazul în care o persoană este omisă din lista permanentă, aceasta va fi înscrisă pe o listă suplimentară.

Pentru alegătorii netransportabili din motive de boală sau invaliditate, preşedintele secţiei de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, depusă cel mai târziu în preziua votării, însoţită de copii ale unor acte oficiale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile, ca o echipă formată din cel puţin doi membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială pentru a se efectua votarea.

Actele de care ai nevoie

Cetăţenii români care în ziua votării se află în ţară îşi pot exercita dreptul de vot la secţiile de votare organizate în România în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, valabile în ziua votării: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic şi, în cazul elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar.

Paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic şi paşaportul simplu temporar pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de vot numai de cetăţenii români care votează în străinătate sau de cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România.

Cum se pune ştampila corect pe buletinul de vot

În ziua votului, la secţia la care sunt arondaţi, alegătorii trebuie să prezinte actul de identitate operatorului de calculator al secţiei de votare. După scanarea actului de identitatea şi validare, alegătorii vor merge la masa la care sunt membrii biroului electoral. După semnarea sau înscrierea şi semnarea pe lista electorală, alegătorii primesc un buletin de vot şi o ştampilă. Înainte de a intra în cabina de vot, asiguraţi-vă că pe spatele buletinului de vot este aplicată ştampila de control a secţiei de votare. Dacă aceasta lipseşte, votul va fi declarat nul.

Pe buletinul de vot, ştampila cu menţiunea „VOTAT“ se aplică pe patrulaterul care corespunde candidatului dorit. După aplicarea ştampilei, buletinul de vot se îndoaie, astfel încât pagina goală care poartă ştampila de control a secţiei de votare să rămână în afară. Buletinul se introduce apoi în urnă. Îndoirea greşită a buletinului de vot nu atrage nulitatea votului, dacă secretul votului este asigurat.

Dacă aplicarea ştampilei se face în mod greşit, se poate solicita un nou buletin de vot, doar în cazul în care nu a fost introdus în urnă. Primul buletin va fi anulat.

După restituirea ştampilei, alegătorii îşi vor primi înapoi actul de identitate, pe care trebuie să fie aplicată ştampila cu menţiunea „votat“ sau un timbru autocolant.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*