Duminică 08 Decembrie 2019, Actualizat acum 341 zile 12:00 am

 

Tragedie! Un tânăr din Rădăuți a murit într-un accident în Italia. Șoferul mașinii urcase băut la volan

Un tânăr în vârstă de 23 de ani și-a pierdut viața în noaptea de 17 spre 18 noiembrie, într-un grav accident de mașină la San Damiano d’Asti, în Piemonte. Mașina în care se afla era condusă de un alt român, aflat sub influența băuturilor alcoolice, scrie La Stampa, citat de Rotalianul.com.

Dorel Breabăn se afla la bordul unui autoturism Alfa Romeo 159 împreună cu alți doi pasageri. De-a lungul șoselei care duce de la Vaglierano la San Damiano, probabil din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, mașina a părăsit carosabilul, a derapat și s-a rostogolit de mai multe ori pe un câmp.

La fața locului a intervenit echipa de pompieri din Asti, care s-a ocupat de extragerea răniților din mașină, poliția rutieră din Nizza Monferrato și personalul medical de la 118 care a constatat decesul tânărului Dorel Breabăn. Alți doi ocupanți ai mașinii au fost transportați în cod roșu la spitalul din Asti.

Șoferul, un român cu inițialele N.M, rezident la Priocca a fost găsit pozitiv la alcooltest și a fost arestat.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*