Vineri 04 Octombrie 2024, Actualizat acum 277 zile 12:00 am

Accident cu două mașini la Milișăuți, produs de un tânăr fără permis

La 07.11.2019, ora 12.10, în timpul executării serviciului, un echipaj din cadrul Poliției orașului Milișăuți, a observat pe un câmp din apropierea DN 2H, două autoturisme avariate.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce conducea autoturismul înmatriculat în străinătate pe direcția Rădăuți – Suceava, un localnic de 21 de ani, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat pe acostament, lângă DN 2H, în fața porții de acces a unui imobil.

Din accident, nu au rezultat victime, ci doar avarierea celor două autoturisme.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul de 21 de ani, nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto, iar autoturismul nu are poliță de asigurare RCA obligatorie valabilă, motiv pentru care, a fost sancționat contravențional și i s-au reținut plăcuțele și certificatul de înmatriculare al vehiculului.

Cei doi conducători auto au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*