Sâmbătă 27 Aprilie 2024, Actualizat acum 117 zile 12:00 am

FOTO Tragic! Doi soți din Suceava morți din cauza unei manevre periculoase. Vezi cine sunt!

Un șofer din județul Botoșani, în vârstă de 28 de ani, a produs un accident șocant, joi noapte, pe un drum din Stroiești, județul Suceava. Ionuț Daniel Diaconu, din comuna Ibănești, a intrat într-o depășire periculoasă, care a dus la moartea a doi soți din județul Suceava, și rănirea întregii sale familii.

Atât el, cât și soția, Paula, de 25 de ani, și cei doi copii, unul bebeluș și unul de doi ani, au fost răniți și transportați la spital.

Cum s-a produs accidentul

Daniel se afla la volanul unui autoturism BMW și circula pe D.N 17, din direcția Ilișești spre municipiul Suceava. La un moment dat,  s-a angajat neregulamentar în efectuarea unei depășiri, pătrunzând pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu autoturismul marca VW, condus
regulamentar pe direcția municipiul Suceava spre comuna Ilișești, de către Gheorghe Lucaci, în vârstă de 60 ani, din comuna Berchișești.

În urma impactului Gheorghe Lucaci și soția sa, Elena, de 67 de ani, au murit.

Soția tânărului, Paula Diaconu, de 25 ani, din comuna Ibănești, era pe scaunul din dreapta. O fetiță era în dispozitivul special pentru bebeluși, iar un alt copil, de doi ani, se afla lângă aceasta. Cu toții au fost răniți.

Daniel a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.

Polițiștii fac cercetări pentru „vătămare corporală din culpă” și „ucidere din culpă”.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*