Vineri 17 Mai 2024, Actualizat acum 137 zile 12:00 am

O fată de 15 ani a condus un autoturism, a avariat trei mașini, apoi a fugit de la locul respectiv

La data de  23.08.2019, ora 16.13, Poliția municipiului Fălticeni a fost sesizată despre faptul că, pe
strada 13 Decembrie din localitate a avut loc o tamponare, iar traficul rutier este blocat.

Din primele cercetări, polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, în timp ce
conducea autoturismul, o minoră de 15 ani din municipiul Fălticeni, ce nu posedă permis de
conducere, a avariat trei autoturisme, după care a fugit de la fața locului la domiciliul unei cunoștințe,
fiind depistată de polițiști.

Cu ocazia verificărilor, polițiștii au constatat faptul că, în timp ce se afla la domiciliul femeii,
minora a primit cheile de la autoturism pentru a lua un portofel și apoi pentru cumpăra diverse
produse de la un magazin, ocazie cu care, după ce a coborât în stradă, a pornit motorul și s-a deplasat
cu autoturismul pe mai multe străzi din municipiul Fălticeni, ocazie cu care, a avariat cele trei
autoturisme și a fugit de la fața locului.

Minora a fost testată de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „furt în scop de
folosință” și „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă
permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*