Joi 03 Octombrie 2024, Actualizat 12:00 am

Orașul Milișăuți are viceprimar nou

Orașul Milișăuți are un nou viceprimar, în persoana consilierului local al Partidului Mișcarea Populară, Vasile Cazac. În cadrul ședinței de Consiliu Local de astăzi, 12 august, consilierii locali ai orașului Milișăuți au decis (9 voturi “pentru”, 1 abținere și 5 voturi “împotrivă”) ca funcția de viceprimar să fie ocupată de Vasile Cazac, reprezentant al locuitorilor din satul Bădeuți.

„Acesta a și fost motivul care a stat la baza nominalizării acestuia de către grupul consilierilor PMP pentru funcție, știut fiind faptul că, de ani buni, este o regulă nescrisă ca primarul să fie ales din rândul locuitorilor loc. Milișăuți, iar viceprimarul din rândul locuitorilor loc. Bădeuți”, se precizează într-un comunicat al PMP.

Vasile Cazac este absolvent al Școlii de Cântăreți Bisericești Suceava, în prezent lucrează în domeniul transporturilor, este coordonator al Corului de Copii din Bădeuți și dascăl la Biserica Sf. Arhangheli Mihail și Gavril din Rădăuți.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, voi duce la îndeplinire cu maximă responsabilitate toate sarcinile care îmi revin în calitate de viceprimar al orașului. Nu voi ține cont de culoarea politică, voi trata pe fiecare persoană din localitate și din Consiliul Local la fel, voi lupta în egală măsură pentru punerea în aplicare a oricărui proiect benefic pentru comunitatea noastră, indiferent din ce direcție va veni inițiativa. Voi fi om între oameni, voi căuta soluții și voi acționa pentru rezolvarea fiecărei probleme cu care se confruntă locuitorii orașului, alături de colegii mei, consilierii locali ai PMP, dar și ai celorlalte partide. Așa să mă ajute Dumnezeu!”, a declarat Vasile Cazac, noul viceprimar al Orașului Milișăuți.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*