Luni 29 Aprilie 2024, Actualizat acum 119 zile 12:00 am

Accident pe DN2! Două mașini s-au ciocnit, apoi una a ajuns într-un șanț, alta pe câmp

La data de 31 mai 2019, ora 13.22, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe DN 2, pe direcția Suceava – Cumpărătura, pe fondul neadaptării vitezei, un bărbat de 60 de ani din municipiul Suceava a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a acroșat autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 40 de ani din comuna Volovăț.

În urma impactului, autoturismul care circula regulamentar s-a oprit într-un șanț de pe marginea drumului, iar autoturismul condus de bărbatul de 60 de ani a fost proiectat pe un teren agricol din apropiere.

Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto de 40 de ani și a unui bărbat de 31 de ani din comuna Volovăț, pasager în autoturismul condus de acesta.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*