Sâmbătă 09 Noiembrie 2024, Actualizat acum 313 zile 12:00 am

Mesajul Poliției Române pentru șoferii care claxonează fete în trafic. „Eram la semafor si am claxonat o fata care traversa. De ce am primit amenda aceasta penibilă?”

Poliția Română a transmis pe Facebook un mesaj pentru șoferii care claxonează fete în trafic. Un conducător auto revoltat că a fost amendat pentru că a claxonat o fată pe stradă le-a scris oamenilor legii, simțindu-se nedreptățit.

Reacția Poliției Române face deja furori printre internauți.

Întrebare primită pe facebook MAI… de fapt, mai multe întrebări:
”Eram la semafor si am claxonat o fata care traversa. Las si eu intrebarile astea aici, poate ma lamuriti voi
1.De ce am primit amenda aceasta penibila?
2.ce lege incalc eu ca imi place o fata?
3.cum va dati seama cine claxoneaza ca erau mai multe mașini?
Stiu ca nu o sa raspundeti ca nu aveti ce si oricum nu intelegeti. Lasati ba oamenii sa-si faca treaba”.

Răspuns:
În speranța că nu vă regăsiți în această situație:
– Te claxonez când ajung în fața blocului.
– Vii cu mașina?
– Nu, doar cu claxonul…
… vă răspundem așa.
Deci:
1. Ați fost amendat pentru că ați claxonat, nefiind într-o situație de evitare a unui pericol imediat. Mai e penibilă amenda?
2. Că vă place o fată, nu încălcați nicio lege și este numai problema dumneavoastră. Pe noi nu ne interesează, pe ea nici atât… și dacă nu interesează pe nimeni, de ce claxonați? Doar ca să vedem cum arată un bărbat refuzat?
3. Când cineva claxonează din același motiv ca al dumneavoastră, ne dăm seama după mai multe indicii. Unul ar fi jantele strâmbe. Pe viitor, vă sfătuim să fiți atent la gropi… chiar și atunci când mergeți pe jos!

Vă reamintim că mijloacele de avertizare sonoră trebuie folosite de la o distanță de cel puțin 25 de metri față de cei cărora li se adresează, pe o durată de timp care să asigure perceperea semnalului și fără să îi determine pe aceștia la manevre ce pot pune în pericol siguranța circulației.
Vă recomandăm să folosiți claxonul doar pentru evitarea unui pericol imediat.
Nerespectarea regulilor de utilizare a mijloacelor de avertizare sonoră constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni (4 sau 5 puncte-amendă).


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*