Duminică 05 Mai 2024, Actualizat acum 125 zile 12:00 am

„Ciobănescul de Bucovina”, omologat internațional. Un exemplar ajunge și la 3.000 de euro

Câinii ciobăneşti de Bucovina au participat la o expoziţie, pentru prima dată în calitate oficială. Rasa a fost recunoscută internaţional la sfârşitul lunii aprilie. Evenimentul a fost sărbătorit în judeţul Suceava, locul în care îşi au originea atât câinii, cât şi crescătorii care au obţinut omologarea rasei. Un ciobănesc de Bucovina poate să coste până la 3.000 de euro, scrie Digi24.

Alexandru Lehovolea, crescător: M-am dus la o stână și atâta de dragi mi-au fost, n-am plecat de acolo până n-am luat un cățel, aveam 12 ani și atunci m-am îndrăgostit de Ciobănescul românesc de Bucovina

Istoria Ciobănescului românesc de Bucovina are, spun localnicii, câteva secole. Abia acum trei decenii a început însă munca pentru ca rasa să primească recunoaștere la nivel internaţional.

Dr. Constantin Gașpar, președinte Clubul Național Bucovina: La prima expoziție din 1984 au venit în expoziție oameni cu bâte, cu lanțuri de dus taurii, plăteam autobuze să-i aducem în expoziție.

În data de 29 aprilie 2019, Ciobănescul de Bucovina a fost recunoscut ca rasă, la întrunirea generală a comitetului de la Shanghai. La nivel național, în cartea de origine, de-a lungul anilor, au fost înscrise peste 6.000 de exemplare. Acum, cu drept de reproducție sunt însă doar 300 de femele și 206 masculi.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*