Miercuri 08 Mai 2024, Actualizat acum 128 zile 12:00 am

Un bărbat a petrecut alături de mai mulți prieteni, iar a doua zi aceștia l-au găsit mort

Un bărbat de 31 de ani, din municipiul Fălticeni, a petrecut alături de mai mulți prieteni de 1 Mai, iar a doua zi a fost găsit mort.

Andrei Daniel G.  era un mare consumator de alcool, însă din cauza problemelor de natură psihică, acesta urma un tratament medicamentos prescris de medicul specialist, pe care îl combina cu băuturi alcoolice şi uneori chiar depăşea doza prescrisă de medic.

La fel s-a întâmplat și de 1 mai, când acesta ar fi consumat circa 1 litru de votcă şi ar fi luat mai multe pastile prescrise de medicul psihiatru. Acesta s-a dus în dormitorul locuinţei sale în jurul orei 19:00 pentru a se culca, în locuinţa sa aflându-se mai mulţi prieteni care obişnuiau să mai doarmă la el.

A doua zi, unul dintre prieteni, care a rămas să doarmă peste noapte acolo, a încercat să îl trezească şi a văzut că avea corpul rigid. Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Municipiului Fălticeni, unde urmează a fi efectuată necropsia. Polițiștii fac cercetări în acest caz.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*