Marti 23 Aprilie 2024, Actualizat acum 113 zile 12:00 am

FOTO Daruri oferite de Paște, de polițiștii suceveni, pentru 50 de copii din familii nevoiașe

În acest an, în perioada 24 – 27 aprilie, peste 50 de copii proveniţi din familii nevoiaşe au primit cadouri dar şi dulciuri. Poliţiştii suceveni, împreună cu domnul Brian Douglas – vechi colaborator în cadrul acţiunilor preventive – au oferit cadouri copiilor din familiile care locuiesc în cătunul din proximitatea comunei Stroieşti dar și copiilor de la Centrul ,,Visătorii” din Fundu Moldovei. Alimente au primit 15 familii nevoiașe din mai multe comunități rurale sucevene.

„Iepuraşul vine la copiii cuminţi şi care învaţă bine la şcoală…este credinţa veche care îi responsabilizează pe micuţi şi îi face să aştepte nerăbdători sărbătorile de Paşte. Sunt însă copii care au fost cuminţi, care îşi ajută părinţii la treburile casnice şi care merg la şcoală şi au rezultate bune pe care însă soarta uneori îi uită şi îi împinge spre marginalizare şi izolare din motive subiective ce ţin de cele mai multe ori de lipsurile financiare ale familiei. Încercăm împreună cu prieteni şi parteneri să fim alături de aceşti copii şi să promovăm valorile sociale reale. Şi anul acesta poliţiştii au făcut un pact cu iepuraşul şi au ajuns astfel în casele copiilor din familii cu posibilităţi financiare reduse. Poliţiştii sunt prezenţi în toate comunităţile şi îşi asumă deseori şi datoria de a face viaţa mai frumoasă celor cu care soarta a fost mai vitregă”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, cms. Ionuț Epureanu.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*