Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

Individul care a sărit cu toporul la polițiști cercetat pentru 8 infracțiuni de ultraj. A fost reținut de polițiști

Tânărul de 25 de ani, din comuna Stroiești, care a sărit cu toporul la polițiști în noaptea de Înviere, a fost reținut pentru 24 de ore. Vasile Crainiciuc este cercetat pentru cinci infracțiuni de ultraj.

La data de  29 aprilie, acesta va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

Totodată, pentru că  Ştefan Crainiciuc, de 51 de ani, din comuna Stroiești, în prezent internat la
Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, deoarece prezintă o plagă împuşcată în gamba dreapta, precum şi
alte leziuni, se vor dispune măsuri preventive de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava la
momentul externării din unitatea medicală.

Cum s-a petrecut totul

La data de 27 aprilie, în jurul orelor 20.10, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava – care executa serviciul de supraveghere şi control a traficului rutier pe D.17, cu autospeciala,  a observat un autovehicul care circula dinspre Suceava spre Stroieşti în mod sinuos, neavând triple în partea din spate și punând în pericol siguranţa traficului rutier.

Polițiștii i-au făcut semnal de oprire, dar conducătorul auto a refuzat să oprească procedându-se la urmărirea în trafic pe D.N.17 până în localitatea Stroieşti şi ulterior pe D.J. 209 D pe o porțiune de 7-8 kilometri.

La un moment dat pe D.J.209 D acesta a oprit la poarta unei case, timp în care s-a observat că era în stare vădită de ebrietate şi s-a încercat imobilizarea sa, însă a luat în mână o toporişcă pe care o avea în autovehicul ameninţând polițiștii cu acte de violenţă şi cu moartea.

VIDEO Polițiști amenințați cu toporul și loviți cu pietre după o urmărire în trafic. Un bărbat violent a ajuns la spital

In acelaşi timp din curtea locuinţei a ieşit un tânăr dezbrăcat până la mijloc, care a început să înjure şi să ameninţe cu moartea. Văzând acest lucru polițiștii au folosit armamentul din dotare, trăgând un foc de avertisment în plan vertical. Pentru că aceștia erau tot agresivi, echipajul de poliţie s-a pus în mişcare și s-a solicitat telefonic grupa de intervenţie de la S.A.S. Suceava pentru a se deplasa la faţa locului.

Conducătorul auto, Ștefan Crainiciuc, de 51 ani din Stroiești, intrase în curtea locuinţei sale, iar la sosirea grupei S.A.S, deşi i s-a solicit în repetate rânduri să iasă din curte pentru a fi testat cu aparatul etilotest, acesta împreună cu fiul său a început să se manifeste violent, aruncând din curtea locuinţei spre poliţişti cu diferite obiecte.

Atunci s-a intervenit în forţă, folosindu-se mai întâi spray lacrimogen și armamentul din dotare, trăgându-se 4 focuri, după care s-a reuşit imobilizarea acestora.

Cei doi au fost transportaţi la U.P.U. Suceava pentru îngrijiri medicale, ocazie cu care conducătorului auto Crainiciuc Ştefan i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Fiul conducătorului auto este Crainiciuc Vasile în vârstă de 25 ani din Stroieşti.
De asemenea s-a stabilit că autovehiculul nu are I.T.P din 19.04.2018 şi nu are asigurare RCA valabilă, urmând a fi dispuse măsuri legale în consecință.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*