Luni 29 Aprilie 2024, Actualizat acum 119 zile 12:00 am

FOTO Povestea unui oraș verde gândită de un elev din Dumbrăveni la Etapa Națională de Educație Tehnologică

În perioada 22 – 26 aprilie a avut loc etapa națională a Olimpiadei de Educație Tehnologică si aplicații practice, care s-a desfășurat în orașul Zalău, județul Sălaj.

Au participat peste 280 de elevi, județul Suceava fiind reprezentat de 15 elevi din clasele V-VIII, 5 dintre ei fiind premiați. Printre aceștia se află și eleva Galan Beatrice din clasa a VIII-a de la Liceul Tehnologic Mihai Eminescu din Dumbrăveni, care a obținut Mențiune la această competiție. Ea a obținut punctaj maxim la realizarea machetei unui oraș sau cartier urban alimentat electric și termic de la două centrale pe energie neconvențională.

În realizarea acestei machete a folosit diverse tehnici de lucru, iar instituțiile și centralele neconvenționale au fost realizate astfel: Casa de Cultură din Zalău a fost realizată din jumatate de farfurie din plastic, iar centrala eoliana a fost realizată dintr-un pahar din plastic și o bucată de hârtie.

Spitalul acestei machete a fost realizat din 2 cutii de chibrituri suprapuse , iar spațiul verde a fost realizat din hartie creponată de culoare verde. Panoul solar a fost acoperit cu hartie argintie amplasat vis-a-vis de școală pentru a alimenta această instituție cu căldură și curent elecrtic. Eleva olimpică s-a pregătit pentru toate etapele competiției încă de la începutul noului an școlar și apreciază că și-a împlinit un vis cu acest premiu la faza pe țară, obținut la categoria claselor a opta. Lupta a fost strânsă, iar în urma probelor teoretice și practice, Beatrice și-a împlinit încă un vis, înainte de a ajunge la liceu, acela de a fi olimpică la nivel național.

Prof. Romeo Bolohan

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*