Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

Secție a unui spital din Suceava, închisă, pentru că toți medicii și-au luat liber de Paște. Explicația managerului

Cu aproape 20.000 de medici plecaţi din România, în ultimii 9 ani, sistemul sanitar de stat începe să dea rateuri grave.

De pildă, secţia de Pediatrie a Spitalului din Rădăuţi, judeţul Suceava, s-a închis, după ce cei doi doctori care lucrează acolo au intrat în concendiu de sărbători. Uluitor este că directorul s-a temut să îi împiedice, de teamă că îşi vor demisia. În tot acest timp, cel mai apropiat spital care îi poate trata pe micii pacienţi este la 40 de kilometri depărtare, scrie StirileProtv.

În secţia de Pediatrie a Spitalului din Rădăuţi sunt trataţi, în medie, în fiecare lună, 200 de copii. În mod normal, de pacienţi ar trebui să se îngrijească patru medici, dar unitatea medicală are numai doi, pentru că alţii nu au vrut să vină să lucreze aici.

De 4 zile situaţia a devenit dramatică. Cei doi pediatri au intrat în concendiu de sărbători, iar secţia s-a închis. Singura şansă pentru copiii bolnavi a rămas acum spitalul de la Suceava, aflat la 40 de kilometri depărtare.

întârziem mai bine de o oră până ajungem la Suceava. Și dacă e în stare gravă?” – este indignată o mamă.

Situaţia nu le convine nici medicilor şi asistentelor de la Urgenţe. Ei sunt cei care trebuie să le explice părinţilor că spitalul nu le poate trata copii, dacă sunt în stare gravă.

“Noaptea ajung şi câte 3 copii o dată”, spune o asistentă.

Conducerea spitalului susţine că a încercat să îi convingă pe cei doi pediatrii să nu îşi ia concediu în acelaşi timp, dar s-a lovit de un refuz. Directorul spune că dacă nu le-ar fi aprobat zilele libere, doctorii şi-ar fi dat demisia.

Traian Andronache, manager Spitalul Rădăuți: “Este un demers legal al lor şi nu am putut să îi împiedic.”

Ca să nu închidă secţia de Pediatrie, conducerea Spitalului din Rădăuţi a cerut ajutor unităţii medicale din Suceava şi Direcţiei de Sănătate Publică, dar nu s-a găsit niciun medic care să îi înlocuiască pe cei plecaţi în concediu.

Secţia va rămâne închisă până pe 6 mai.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*