Joi 18 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

Două femei au obținut ilegal peste 400.000 lei. Cum au păcălit angajații unei bănci

Două femei din județul Suceava sunt cercetate de polițiști după ce au obținut ilegal peste 400.000 lei. Luni,  au fost efectuate 5 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Suceava.

Potrivit polițiștilor, în cauză se efectuează cercetări față de o femeie de 44 ani, Lăcrămioara Boghian, localnică și o altă femeie de 43 ani, Mihaela Ihnatiuc, domiciliată în comuna Șcheia, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, uz de fals, participație improprie la infracțiunea de fals în declarații și participație improprie la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată constând în aceea că în perioada februarie – iunie 2018, au indus în eroareo unitate bancară prin folosirea de mijloace frauduloase și prin prezentarea ca adevărate a faptelor mincinoase cu privire la faptul că 10 persoane insolvabile, fără surse de venit, pe baza unor documente falsificate, au îndeplinit condițiile de acordare a unor 10 credite pentru nevoi personale, astfel prejudiciind societatea cu suma de 405632 lei și că au folosit 20 înscrisuri oficiale falsificate (cupoane de pensie și decizii de pensionare) pe care le-au prezentat băncii pentru ca 10 persoane să îndeplinească condițiile acordării unor credite pentru nevoi personale în vederea încheierii de contracte de nevoi personale.

De asemenea, 10 persoane care au contractat creditele de nevoi personale au fost determinate de femeia de 44 de ani să declare necorespunzător adevărului, prin semnarea cererilor pentru acordarea creditelor către funcționarii bancari, faptul că au calitatea de pensionari și că solicită în numele lor creditul, iar funcționarii bancari au fost determinați de aceeași suspectă să genereze 10 contracte cu date false și să le semneze, fără vinovăție.

Cu ocazia perchezițiilor au fost ridicate sisteme informatice, telefoane mobile, cartele, carduri bancare, înscrisuri cu valoare probatorie în cauză precum și suma de bani.

Tot cu această ocazie au fost puse în aplicare 2 mandate de aducere.
Față de suspecta de 44 de ani s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdusă în arestul I.P.J. Suceava.

Polițiștii recomandă o atenție sporită atunci când sunteți abordați de persoane necunoscute pentru a iniția operațiuni economico-financiare. Sub aparența unui cadru legal și cu promisiunea unui câștig imediat puteți fi înșelați și puteți intra sub incidența legii.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*