Joi 25 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

Moartea unui tânăr jurnalist din Suceava zguduie sistemul medical. Familia vrea să afle cum a putut muri după un abces dentar

Moartea jurnalistului originar din Câmpulung Moldovenesc, Dan Porcuţan de la Monitorul de Cluj zguduie din nou sistemul medical din România. Jurnalistul a murit în 14 martie în condiţii suspecte. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, scrie Digi24.

Duminică, 21 aprilie, Dan Porcuţan ar fi împlinit 31 de ani.

Monitorul de Cluj a încercat să reconstituie ultimele zile din viața jurnalistului, de la internare și până la momentul externării. Ce tratament a primit, cât de bine a fost îngrijit și cum a fost posibil ca un tânăr sportiv să moară la câteva ore de la ieșirea din spital nebăgat în seamă de medici când s-a plâns că nu poate respira.

– Dan Porcuţan s-a internat în 10 martie la Clinica de Chirurgie Maxilo-Facială de pe strada Cardinal Iuliu Hossu, aparţinând Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj

– Diagnosticul medicilor este un abces submandibular. În aceeaşi zi, medicii intervin pentru drenarea puroiului, iar trei zile mai târziu se realizează extracţia dentară a dintelui

– În 14 martie, la prânz, este externat

– În aceeaşi zi, seara, se întoarce la spital, unde acuză că nu poate respira, dar este lăsat să plece fără minime verificări

– În 14 martie, la ora 21.00, moare acasă sufocat

– Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă

„Fratele meu nu voia să se interneze. Primele cuvinte ale doctorului, cum l-a convins pe Dani să se interneze în spital, au fost «dacă nu vii să îți scot puroiul, ajunge puroiul la inimă și mori!». Doctorul știa de duminică (n.red. ziua internării) că există riscul ca el să moară, dacă nu este tratat ca lumea. Știa foarte bine că e o persoană cu probleme”, a povestit Adriana, sora lui Dan.

Expertiza IML în cazul jurnalistului nu a fost finalizată.

După moartea jurnalistului, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj s-a deschis un dosar pentru ucidere din culpă.

„S-a cerut expertiza IML, se așteaptă rezultatul necropsiei ca mai apoi să decidem dacă e cineva responsabil de moartea lui. S-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă in rem, adică cu privire la faptă, nu împotriva vreunei persoane. În funcție de rezultatele raportului IML vedem dacă se va merge împotriva unei persoane”, transmit reprezentanţii IPJ Cluj.

Întreaga poveste AICI


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*