Sâmbătă 20 Aprilie 2024, Actualizat acum 110 zile 12:00 am

Tânăr de 28 de ani reținut de polițiști după o urmărire prin câmp

La data de  14 aprilie 2019, ora 13.40, o patrulă din cadrul Secția 5 Poliție Rurală Dărmănești a identificat pe raza satul Mărițeia Mică din comuna Dărmănești un autoturism al cărui conducătorul auto, la vederea echipajului de poliție a întors, deplasându-se spre DN 2, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

Astfel, ajuns la intersecția cu DN 2, conducătorul auto a coborât din vehicul, a traversat drumul național pe jos și a fugit pe un câmp, fiind urmărit de polițiști și prins după aproximativ 600 metri.

Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 28 de ani din comuna Straja.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie auto și este recidivist, fiind liberat condiţionat în urmă cu aproximativ 8 luni de zile, anterior fiind condamnat în mai multe dosare penale, majoritatea la regimul circulației rutiere.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, bărbatul de 28 de ani fiind reținut de polițiști pentru 24 de ore și încarcerat în arestul I.P.J Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*