Joi 28 Martie 2024, Actualizat 12:00 am

Acțiuni ale polițiștilor suceveni pentru prevenirea bullying-ului și a accidentelor rutiere

Polițiștii suceveni desfășoară, până pe 15 iunie a.c., campania de prevenire a delincvenței juvenile, victimizării minorilor și prevenirii violenței în mediul școlar „Siguranță de Nota 10″, ce are ca scop creșterea gradului de informare a elevilor, în vederea reducerii riscului de victimizare și de implicare în fapte antisociale. Totodată, se urmărește responsabilizarea elevilor cu privire la adoptarea unui comportament preventiv și informarea cu privire la repere legislative minime.

În săptămâna 08 – 12 aprilie 2019, polițiștii au fost prezenți în unități de învățământ la clasele din ciclul preșcolar și primar, desfășurând activități de prevenire a accidentelor rutiere și a fenomenului de bullying.

La nivelul Secției de Poliție Rurală 3 Marginea a fost lansat Ghidul ilustrat al Siguranței de Nota 10, acesta prezentând într-o manieră adaptată vârstei recomandări pentru copiii din ciclul preșcolar și gimnazial.

Cei mici au fost învățați prin jocuri de rol și povești bine ticluite însemnătatea proverbului ,,Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”, elevii din clasele 0 și din ciclul primar înțelegând mai ușor de ce nu este bine să își șicaneze colegii sau să le adreseze apelative jignitoare.

Totodată, polițiștii i-au pregătit pe micuți pentru perioada vacanței de primăvară astfel încât să nu fie implicați în evenimente rutiere. Mersul cu bicicleta, joaca în preajma drumului public, traversarea drumului, au fost câteva teme de discuție interactivă.
Copiii au primit cărți și ghiduri ilustrate, toate aceste instrumente fiind adaptate vârstei lor și capacității de percepție și înțelegere.

În paralel, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Suceava au organizat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor în zona unităților de învățământ. Astfel, în data de 11 aprilie polițiștii au desfășurat acțiuni de verificare în zona a 6 unități de învățământ de pe raza municipiului Suceava, fiind legitimate 47 de persoane și controlați 10 paznici ai școlilor și obiectivelor din proximitate. Au fost aplicate și sancțiuni contravenționale în valoare de 1305 lei.

Poliţiştii Compartimentului de Analiză Și Prevenire a Criminalității – IPJ Suceava, împreună cu polițiștii de proximitate și polițiști din cadrul secțiilor și posturilor de poliție vor derula și în perioada următoare activități prin care vor transmite mesajul campaniei în toate unitățile de învățământ din județul Suceava, acesta fiind adresat atât copiilor, cât şi cadrelor didactice sau părinților .

Cu ocazia activităţilor desfăşurate în cadrul campaniei poliţiştii de prevenire și proximitate informează elevii, părinții și cadrele didactice cu privire la normele de comportament în societate, măsurile de autoprotecție pentru prevenirea victimizării și consecințele legale asociate faptelor antisociale. Sunt organizate, de asemenea, activități interactive, concursuri, dezbateri, jocuri de rol și sunt utilizate instrumente de intervenție adaptate grupurilor țintă în funcție de vârsta elevilor și problematica specifică anumitor zone.

Poliţiştii le transmit elevilor și părinţilor că le sunt alături, gata să intervină ori de câte ori va fi nevoie, că pot să apeleze cu încredere şi să ceară sprijinul lor în rezolvarea problemelor cu care se confruntă, astfel încât nimic să nu perturbe drumul pe care au pornit pentru atingerea obiectivelor stabilite în activitatea şcolară.

De asemenea, poliţiştii le prezintă elevilor materiale preventive având ca temă prevenirea furturilor, siguranța bunurilor personale, prevenirea infracţiunilor în mediul online, dar şi prevenirea victimizării prin accidente rutiere. Siguranţa elevilor în drumul lor spre şcoală şi spre casă, modalitatea de a se comporta în unitatea de învăţământ, dar şi evitarea stărilor conflictuale sunt unele dintre temele dezbătute de polițiștii suceveni în interacțiunea lor cu elevii.

Polițiștii reamintesc că:
La școală, un comportament civilizat și corect le poate aduce elevilor apreciere din partea profesorilor, dar și prieteni adevărați printre colegi, pentru că…
Atunci când se joacă cu alţi elevi evită să-i împingă sau să-i lovească, fie și din greșeală;
Dacă se întâmplă să asiste la o ceartă sau o altercaţie este bine să alerteze imediat profesorii sau personalul de pază;
Trebuie să aibe un comportament civilizat, fără să se lase influenţați de cei din jur sau să fie agresivi în comportament sau limbaj;
E importat să ceară ajutorul părinţilor şi profesorilor dacă ceilalţi copii îi izolează, umilesc sau jignesc.
O zi fără incidente de circulație în care să fie implicați copiii înseamnă că aceștia trebuie…
Să traverseze fără să alerge și numai după ce în prealabil s-au asigurat că șoferii i-au văzut și au oprit;
Să circule cu bicicleta doar pe pistele special amenajate sau prin parcuri;
Să evite să asculte muzică la căști și să fie atenți la drum.
Orice zi de școală va decurge fără probleme dacă cei mici respectă sfaturile oamenilor legii și…
merg înspre școală doar prin zone permise circulației pietonilor; stau de vorbă doar cu persoane cunoscute; evită să aibă asupra lor obiecte de valoare.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*