Vineri 03 Mai 2024, Actualizat acum 123 zile 12:00 am

Flutur: Au început lucrările pe drumurile județene din zona comunei Mălini

Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a inspectat alături de primarul din Mălini, Petru Nistor, lucrările de asfaltare pe drumul de la limita localității Slatina și până la intrare în Mălini.

„Astăzi au început lucrările pe drumurile județene din zona comunei Mălini. Modernizăm acest drum județean, investiție care face parte din programul CJ Suceava de modernizare a drumurilor județene. De asemenea, am pregătit toată documentația și pentru a continua cu lucrările de modernizare a drumului județean spre Borca, drumul Stânișoarei. În felul acesta eu văd o dezvoltare puternică a comunei Mălini ca stațiune turistică și în scurt timp ca stațiune turistică de interes național. Au pârtie de schi, un potențial uriaș, au natură, pensiuni turistice și din acest motiv văd această comună ca o zonă cu potențial uriaș. In perioada următoare vor începe și lucrările de modernizare a drumului județean dintre Slatina și Găinești, investiție pentru care a fost semnat deja contractul pentru realizarea investiției. Pe acest tronson depindem și de un alt proiect de canalizare. E un proiect pentru canalizare care traversează drumul județean. Dar am solicitat ca cel puțin până la intrarea în comuna Slatina să înceapă imediat lucrările de modernizare”, a precizat președintele CJ, Gheorghe Flutur.

În prezent se lucrează pe mai multe tronsoane de drumuri județene, de la Suceava la Dolhasca, dar și în zona Bilbor sau Vama – Moldovița.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*