Marti 07 Mai 2024, Actualizat acum 127 zile 12:00 am

Femeie rănită grav de o mașină pe strada Traian Vuia

La data de 11 aprilie, în timp ce conducea autoturismul pe strada Traian Vuia din municipiul Suceava, un bărbat de 28 de ani, din comuna Grămești, a surprins și accidentat grav o localnică de 49 de ani care, în calitate de pieton, se afla în traversarea drumului public prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător.

Victima a fost transportată la spital de conducătorul auto în vederea acordării de îngrijiri medicale, însă acesta nu a informat poliția, evenimentul fiind sesizat de către personalul medical, în jurul orei 17.08.

Conducătorul auto și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”, ce va fi soluționat procedural.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*