Vineri 29 Martie 2024, Actualizat acum 88 zile 12:00 am

Sucevean trimis în stare gravă la un spital din Iași după ce a căzut de la trei metri înălțime

Un tânăr de 25 de ani, din comuna Dorna Arini, a ajuns în stare gravă la spital după ce a căzut de la trei metri înălțime.

Luni, Costel M. a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava, cu leziuni în zona lombară, ca urmare a căderii accidentale. De aici, acesta a fost transferat la Spitalul de Neurochirurgie Iași.

Tânărul a mers la o societate din Dorna Arini pentru a se întâlni cu un prieten, angajat al firmei și care locuia în incinta acesteia.

Acesta urca treptele unei scări din lemn, fără balustradă s-a dezechilibrat și a căzut pe platforma din beton de la baza scărilor de la o înălțime de 2,5-3 m.

Medicii l-au diagnosticat cu „traumatism lombar, parestezii membre inferioare, declarativ cădere accidentală de la 2,5 – 3 m, halenă alcoolică”.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*