Un tată își învăța fiica de 16 ani să conducă, pe un drum comunal. Amândoi au acum dosar penal

1 aprilie 2019

Un bărbat din Rădăuți a fost prins în timp ce își învăța fiica de 16 ani să conducă un autoturism pe un drum comunal din Dornești.

Sâmbătă, polițiștii au oprit mașina Ford Focus, iar la volan era Anca U., de 16 ani. Aceasta nu deține permis de conducere pentru nici o categorie, iar autoturismul marca Ford Focus i-a fost încredințat spre a fi condus de către tatăl ei, Ilie U., în vârstă de 55 ani, din municipiul Rădăuți, care se afla pe scaunul de pasager din dreapta al mașinii.

Tânăra este cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și tatăl ei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane care nu deține permis de conducere”.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia