Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

Un articol despre distracția morbidă a unor suceveni face furori pe rețelele de socializare: Vulpi şi câini chinuiţi, apoi ucişi cu sadism. Reacția șefului DSVSA

Un articol despre distracția unor suceveni face furori în aceste zile pe rețelele de socializare. Este vorba despre câini omorâţi cu ţepuşe făcute din beţe şi vulpi jupuite de vii, apoi expuse la marginea drumului. Articolul a stârnit furia internauților, dar șeful DSVSA Suceava, Dan Corneanu, atrage atenția că este vorba despre un articol vechi din 2014 și în niciun caz nu s-a mai înregistrat o astfel de situație în prezent.

like facebook, suceava, news, stiri„În după-amiaza zilei de 19 martie, voluntara unei asociaţii de protecţia animalelor din Suceava, Doiniţa Găneanu, a văzut atârnate pe marginea parapetului drumul judeţean 209 D, între Dărmăneşti şi Todireşti, cadavrele a două vulpi. A revenit rapid acasă, după un aparat de fotografiat, iar când s-a întors a văzut că vulpile erau date jos de pe parapet, iar în mijlocul drumului erau aruncate cadavrele a trei câini mutilate înfiorător. Câinii erau străpunşi cu ţepuşe de lemn, legate cu aţă de rafie de lăbuţe. Cadavrele vulpilor erau în apropiere, de asemenea mutilate: o vulpe avea coada tăiată, iar cealaltă jupuită. Vulpile aveau şi semne de împuşcare”, se menționa în articolul respectiv.

Șeful DSVSA susține că încă de la prima oră a fost tras de mânecă în legătura cu această situație, iar după ce a făcut mai multe verificări a constatat că nu se confirmă nimic, ci este vorba despre un articol cu imagini vechi.

„Reverific toate sursele si constat cu stupoare ca un articol din 6 ian 2014 a fost „reanimat/reactualizat”. Va atasez dovezile la ceea ce afirm. Analizati si dvs si va rog sa distribuiti, sa vada si altii ….ca facem treaba si stim ce vrem.. Rusine celor ce au incercat sa loveasca in noi”, este mesajul transmis de Dan Corneanu.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*