Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

Trei elevi suceveni vor participa la Olimpiada Internațională de Limbă Polonă de la Varșovia. Vezi cine sunt!

La Olimpiada Națională de Limba Polonă Maternă de anul acesta au luat parte 15 elevi din clasele VII-VIII de la Școala Gimnazială „Henryk Sienkiewicz” din Solonețu Nou, Școala Gimnazilă „Krystyna Bochenek” din Poiana Micului, precum și de la câteva școli gimnazile din Suceava, pregătiți de Maria Ostrovschi-Chahula, Edviga Molner și Teresa Biała, precum și 12 liceeni de la Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului și de la câteva licee din Suceava care au fost pregătiți de către Halina Gałęcka și Teresa Biała.

La categoria clasei a VII-a locul I a fost câștigat de Karolina Longher, elevă la Școala Gimnazială Nr. 1 din Suceava, locul II a fost ocupat de Rafael Marculeac, iar locul III de Rebeca Elisabeta Droșceac – ambii din Solonețu Nou. În schimb mențiune au obținut Maria Monica Hofman din Poiana Micului și David Vladislav Balac din Solonețu Nou.

La categoria clasei a VIII-a cea mai bună s-a dovedit a fi Petronela Ancuța Gavliuc din Solonețu Nou, locul II l-a obținut – Rafael Marcel Moldovan din Pleșa, elev la Poiana Micului, iar locul III – Gabriela Maria Stroca din Solonețu Nou. La această categorie mențiune a obținut Caterina Beleș din Solonețu Nou.

La categoria elevilor de liceu, la clasa a IX-a locul I a fost ocupat de Monika Anelia Marculak, locul II – Iuliana Anastasia Drozdek, iar locul III – Andreea Sara Beleș toate eleve la Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului. Din rândul elevilor clasei a X-a, locul I l-a ocupat eleva Colegiului „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului Monica Eugenia Marculeac, iar locul II – elevul Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Suceava, Daniel Gabriel Iedenac. La clasa a XI-a locul I l-a câștigat Bianca Paula Iedenac de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” din Suceava, locul II – Lucian Ioan Revai, iar mențiune a obținut Carmen Camelia Coman de la Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului. Clasa a XII-a a fost reprezentată de Monica Ianinca Baleac de la Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului care a obținut locul II.

Pentru participarea la cea de-a XLIX – ediție a Olimpiadei de Literatură și Limbă Polonă din Varșovia, care va avea loc la începutul lunii aprilie, comisia i-a calificat pe: Monica Eugenia Marculeac, Bianca Paula Iedenac și pe Lucian Ioan Revai.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*