Vineri 29 Martie 2024, Actualizat acum 88 zile 12:00 am

FOTO Accident pe DN 17. Impact frontal între un tir și un autoturism

Foto: Facebook/ Atenție Politie

Un accident rutier a avut loc sâmbătă, pe DN 17, Iacobeni-Mestecăniș. Un tir și un autoturism s-au ciocnit frontal.

Mihail M., de 84 ani, din Suceava, în timp ce conducea autoturismul marca Toyota Corolla, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, întrucât nu a adaptat și redus suficient viteza pe un carosabil umed, a intrat în derapaj, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune laterală cu ansamblul de vehicule format din autotractorul marca Mercedes Actors ce tracta remorca condus de Iulian A., de 43 de ani, din comuna Răucești, jud. Neamț.

Din accident a rezultat vătămarea corporală ușoară a două femei, ambele din Suceava, pasagere în autoturismul Toyota.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei.

„Menționăm că în zonă carosabilul este umed, plouă slab, iar temperatura aerului este de +2°C”, potrivit DRDP Iași.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*