Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

FOTO Emoționant! Patru femei au avut parte de un dar deosebit din partea polițiștilor suceveni: lumină în casă. Locuințele lor, dotate cu sisteme solare de iluminat

În perioada 08 – 10 martie 2019, poliţiştii de prevenire, dar și polițiștii de la nivelul subunităților de poliție au derulat activităţi de marcare a Zilei de 8 martie – Ziua Internațională a Femeii.

„Sperăm să nu fi dezamagit prea mult doamnele și domnișoarele aflate la volan pe raza municipiului Suceava și cărora în acest an nu am reuși să le înmânăm o floare. În 2019, am ales ca în perioada 08-10 martie, acest gest să fie realizat de polițiști în zone în care în anii precedenți nu s-au desfășurat astfel acțiuni. Astfel, polițiștii din cele mai îndepărtate colțuri ale județului au oferit doamnelor și domnișoarelor identificate în trafic, flori, mărțișoare și recomandări preventive”, susțin reprezentanții IPJ Suceava.
like facebook, suceava, news, stiri
La Broșteni, peste 30 de femei au fost astfel ,,amendate” de polițiști și au interacționat cu agenții și ofițerii de poliție.

Și polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au făcut în acest an un drum lung pentru a ajunge la venerabile doamne de la Brodina de Sus. Am întânit aici doamne trecute de 75 de ani, pentru care, din păcate ziua de 8 martie este doar o nouă zi din an pe care sunt nevoite să o petreacă în beznă după lăsarea serii. Au locuit dintotdeauna în case fără energie electrică, au crescut copii și au muncit.

Pe ele le-au ales polițiștii în acest an să le sărbătorească. Nu au nevoie de flori și nici de cutii de bomboane. Au nevoie doar de puțină lumină.

Și polițiștii, împreună cu partenerul tradițional dl. Brian Douglas au reușit să aducă puțină lumină în sufletele acestor femei.
Patru case din Brodina de Sus au fost dotate prin efortul partenerial al polițiștilor și al dlui Douglas cu sistseme solare de iluminat.

„Spunem noi ca am adus lumină la figurat dar și la propriu și în viața și sufletele acestor doamne și ne bucurăm de acest lucru”, susțin reprezentanții IPJ Suceava.

 

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*