Joi 18 Aprilie 2024, Actualizat 12:00 am

Decizie finală în dosarul de corupție al fostului șef al IPJ Suceava, comisarul șef Ioan Crap

Comisarul şef Ioan Crap

Comisarul şef Ioan Crap

Magistrații Curții de Apel Suceava au dat decizia finală în cazul dosarului de corupție al fostului șef al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, comisarul șef Ioan Crap. Instanța a decis, definitiv, joi, achitarea acestuia după ce a respins, „ca nefondate, apelurile declarate de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava, de inculpatul Crap Ioan și de partea civilă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva sentinței penale nr. 76 din data de 29.03.2018 pronunțată de Tribunalul Suceava”.

like-facebookÎn rechizitoriul întoc­mit, procurorii susțineau că „în perioada 2010-2013, Ioan Crap a de­pus cu rea-credință la Agen­ția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură mai multe do­cumente inexacte și incomplete, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor unice de sprijin pe suprafață, pentru o suprafață de teren agricol, pe care nu-l deținea în totalitate. Astfel, în 2010, inculpatul a depus documente pentru 38,38% din suprafața solicitată, în anul 2011 pentru 35,71% din suprafață, iar în anii 2012-2013 pentru 78,88% din suprafața solicitată. Ca urmare a acestor demersuri, inculpatul Crap Ioan a obținut pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene și de la bugetul de stat în valoare totală de 86.697,77 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Inter­venție din Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză. În cauză, a fost dispusă măsura asi­­gurătorie a se­chestrului asu­pra unui imobil ce aparține inculpatului Crap Ioan“.

Fostul șef al Poliției, Ioan Crap, declarat nevinovat în dosarul de corupție în care era cercetat


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*