Joi 16 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

Un apreciat academician român s-a stins din viață. A fost rector al Institutului Pedagogic din Suceava

S-a stins din viață, în Arlington (Texas), academicianul Constantin Corduneanu, în vârstă de 90 de ani, rector al Institutului Pedagogic din Suceava între anii 1966 și 1968.

După repetate stagii ca profesor invitat în Statele Unite ale Americii, la Universitatea Statului Rhode Island şi la Universitatea Statului Tennessee, se stabilește peste ocean, unde activează ca profesor titular la Universitatea Statului Texas din Arlington începând cu 1978.

Academia Română l-a ales membru corespondent în anul 1974, calitate care i-a fost retrasă ca urmare a plecării din țară în anul 1978, fiind repus în drepturi în 1990.

Născut la 26 iulie 1928, la Iaşi, Constantin Corduneanu a urmat Liceul Militar din Iaşi şi Colegiul Naţional Militar „N. Filipescu“ din Predeal (Mănăstirea Dealu) (1940-1947). În anul 1951 absolvă cursurile Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii din Iaşi, secţia matematică, iar doi ani mai târziu se înscrie la doctorat la aceeaşi universitate. În 1956 obţine titlul de doctor în matematică cu teza „Probleme globale pentru ecuaţii diferenţiale de ordinul I şi II“, având conducător ştiinţific pe prof. Ilie Popa şi referenţi pe Miron Nicolescu, Gr. C. Moisil şi A. Haimovici.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*