Luni 06 Mai 2024, Actualizat acum 126 zile 12:00 am

O șoferiță a dat cu mașina peste un bărbat, apoi l-a dus la mama sa. Omul s-a dus la spital

La data de 21 decembrie , în jurul orei 05.40, în timp ce se deplasa în calitate de pieton pe partea dreaptă a DJ 178 din comuna Arbore, un bărbat de 59 de ani, din județul Dâmbovița, a fost acroșat de un autoturism care circula în aceeași direcție și al cărui conducător auto, a plecat de la fața locului.
După producerea accidentului, victima a fost transportată de conducătorul auto la domiciliul mamei sale din comuna Arbore, însă, în jurul orei 09.00, întrucât avea dureri, s-a deplasat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În urma măsurilor operative întreprinse de polițiști, autoturismul implicat în accident a fost identificat pe raza comunei Arbore, acesta fiind condus de o femeie de 24 de ani, din comuna Cacica.

Cu ocazia audierilor, femeia a declarat faptul că, la 21.12.2018, în jurul orei 05.40, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 178, fiind întuneric, nu a observat faptul că, în aceeași direcție de mers se deplasa pe partea dreaptă a părții carosabile, o persoană care avea în mână un troler, ocazie cu care a acroșat-o, după care, a transportat-o la domiciliul mamei sale și a părăsit locul accidentului.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”, ce va fi soluționat procedural.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*