Vineri 19 Aprilie 2024, Actualizat acum 109 zile 12:00 am

Anunț ANRE. Când se scumpesc gazele

Prețul gazelor naturale ar putea crește din primăvara anului viitor. Anunțul a fost făcut de vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Zoltan Bege Nagy, scrie evz.ro.

like facebook, suceava, news, stiriOficialul autorității a precizat că, până la 31 martie 2019, nu este nevoie de o ajustare a preţului la gaze naturale pentru consumatorii casnici, dar dacă trendul observat pe platformele de tranzacţionare, unde figurează contracte încheiate pentru volume destul de mari, la preţul de peste 110 lei/MWh se va menţine, atunci tariful ar putea creşte substanţial de la 1 aprilie 2019.

Zoltan Bege Nagy a precizat că, în cursul acestui an, preţul final al gazelor naturale pentru consumatorii casnici a fost majorat de trei ori: la 10 ianuarie, 1 aprilie şi 1 august. „Creşterile au fost între 4 şi 6%, de fiecare dată. Prin metodologiile pe care le-am aprobat am stimulat contractarea pe termen lung, lucru care exact s-a şi întâmplat la consumatorii casnici”.

Nagy a adăugat că, la momentul 1 august, când a fost luat în calcul preţul final pentru consumatorii casnici, la un preţ mediu de aproximativ de 80 de lei la gaze naturale, cei aproximativ 37 – 38 furnizorii de gaze naturale în regim reglementat de pe piaţă au contractat peste 60% din necesar.

Preţul a fost stabilit până la sfârşitul lunii martie, anul viitor. Vicele ANRE a explicat, în cadrul conferinței „Focus energetic”, de ce s-ar putea scumpi gazele, începând de anul viitor: „Am văzut pe platforma unui operator de gaze naturale că deja sunt încheiate contracte pentru volume destul de mari pentru perioada 1 aprilie 2019 – 31 decembrie 2019, la preţuri care sunt departe de 80 de lei, adică la peste 110 lei (pe MWh n.r.). Deci, inevitabil, de la 1 aprilie, dacă trendul se menţine, ne aşteptăm la o creştere substanţială a preţului la gaze pentru consumatorii casnici”.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*