Luni 06 Mai 2024, Actualizat acum 126 zile 12:00 am

FOTO Țigări și tutun de narghilea, ascunse într-un microbuz, găsite la Frontiera Siret

Poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali din cadrul Punctul de Trecere a Frontierei Siret  au descoperit, ascunse în spații special amenajate în podeaua şi plafonul unui microbuz condus de un cetățean ucrainean, 1.410 pachete cu țigări şi 234 kg de tutun pentru narghilea de proveniență ucraineană.
like facebook, suceava, news, stiri
În data de 28 octombrie a.c., în jurul orei 12.30, s-a prezentat în P.T.F. Siret, pe sensul de intrare în ţară, cetățeanul ucrainean Baran P., în vârstă de 33 de ani, conducând un microbuz marca Mercedes Benz Sprinter, înmatriculat în Ucraina.

În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra autovehiculului, persoanei și bagajelor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în spații special amenajate în podeaua şi în plafonul microbuzului, cantitatea de 1.410 pachete cu ţigări şi 234 kg de tutun pentru narghilea, de provenienţă ucraineană.

Întreaga cantitate de bunuri, în valoare de 4.450 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 lei.

Totodată, microbuzul în valoare de 28.000 lei a fost indisponibilizat în vederea confiscării de către autoritatea vamală, deoarece avea spații special amenajate pentru transportul țigărilor.
De asemenea, faţă de cetăţeanul ucrainean s-a luat măsura interzicerii intrării în România pe o perioadă de 5 ani.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*