Șase elevi din Suceava au fost premiați de Inspectoratul de Poliție Județean, pentru un gest care merită toată aprecierea. Cei șase adolescenți, cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani, au fost premiați de către polițiști pentru spiritul civic dovedit și implicarea în identificarea și prinderea autorului unei tâlhării.
Pe 10 mai, în jurul orei 15:00, un bărbat a reclamat prin 112 faptul că unei femei i s-a furat geanta pe stradă. În momentul în care i s-a smuls geanta de pe umăr, femeia de 80 de ani a prins de ea, căzând la pământ și lovindu-se în zona capului.
În proximitate se aflau mai mulți minori cu vârste cuprinse între 13 – 17 ani care au observat momentul când bărbatul i-a smuls geanta de pe umăr femeii și au intervenit reușind să o recupereze.
„Totodată, tinerii au procedat la urmărirea autorului infracțiunii, acesta încercând să se ascundă într-o scară de bloc amplasată în proximitate. Martorii au procedat la urmărirea autorului și l-au determinat prin acțiunile lor pe acesta să părăsească scara blocului unde s-a adăpostit, moment în care a abandonat bunul sustras, apoi a continuat deplasarea în fugă către zona stației CFR Burdujeni. În zona stației sus-amintite, autorul a reușit inițial să se ascundă, motiv pentru care grupul de tineri a revenit în zona comiterii faptei, indicând polițiștilor zona în care se afla. Semnalmentele au fost transmise de către minori polițiștilor și ulterior celorlalte echipaje de poliție, jandarmi și poliție locală, iar autorul a fost identificat de lucrătorii de poliție pe peronul din Gara Burdujeni”, susține Poliția.
Individul are 33 de ani, se numește OvidiuVasile Călin și este din localitatea Stamate, comuna Fântânele. El a fost reținut și încarcerat în arestul IPJ Suceava sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.
Pe 2 iunie 2026, în contextul activităților de marcare a Zilei Internaționale a Copilului, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Suceava au organizat o activitate de premiere a tinerilor care au dat dovadă de spirit civic și au facilitat identificarea și prinderea autorului infracțiunii de tâlhărie.
Astfel, 6 adolescenți cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani, elevi la Liceul Teologic Mitropolitul Dosoftei Suceava, Școala Gimnazială nr. 10 Burdujeni Suceava, Liceul cu Program Sportiv Suceava și Școala Gimnazială Botoșana au fost premiați, primind diplome de apreciere dar și aplauzele colegilor și cadrelor didactice.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia