Miercuri 24 Aprilie 2024, Actualizat acum 114 zile 12:00 am

Peste 30 de polițiști suceveni au acționat în școli pentru prevenirea delicvenței juvenilor

Siguranţa elevilor, atât în mediul şcolar cât şi în afara unităţilor de învăţământ, constituie o prioritate naţională a tuturor instituţiilor şi factorilor cu atribuţii în domeniu, abordarea integrată a acestei problematici fiind esenţială pentru asigurarea unei dezvoltări optime a tinerei generaţii.

În vederea identificării la timp a vulnerabilităţilor privind siguranţa elevilor, în conformitate cu documentele cadru privind colaborarea interinstituţională, periodic este necesară analiza riscurilor generate de diverse situaţii sau factori, astfel încât să se realizeze menţinerea climatului de siguranţă şi prevenirea stărilor victimale.
like facebook, suceava, news, stiri
De asemenea, având în vedere faptul că în această perioadă se organizează la nivelul unităţilor de învăţământ liceal manifestări sub egida ,,Balul bobocilor” sau acţiuni similare, considerăm că se impune dispunerea tuturor măsurilor necesare pentru prevenirea unor incidente şi evenimente negative.
Astfel, în perioada 17.10.-19.10.2018, Poliția municipiului Suceava în cooperare cu forțe de jandarmi și polițiști locali, a organizat o acțiune pe raza de competență, pe linia prevenirii delicvenței juvenile, asigurarea ordinii şi liniştii publice și prevenirea faptelor cu violenţă în zona unităților de învățământ.
În cadrul acțiunii au fost legitimate 175 de persoane.

De asemenea, au fost verificați și instruiți 26 de agenți de pază de la unitățile de învățământ de pe raza municipiului Suceava.
Au fost controlate 29 de bagaje și au fost verificate 15 obiective.
Pentru neregulile constatate sau abaterile săvârșite au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare de 8.315 lei.

Și în perioada următoare vor fi efectuate controale la unităţile de alimentaţie publică pentru respectarea legislaţiei privind vânzarea de alcool şi tutun către minori.
Poliţiştii vor fi prezenţi în continuare în zona unităților de învățământ dar și la evenimentele organizate şi reamintesc atât elevilor cât şi părinţilor să manifeste responsabilitate, să nu consume alcool, să evite situaţiile conflictuale şi să aibă o conduită preventivă.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*