Duminică 05 Mai 2024, Actualizat acum 125 zile 12:00 am

O femeie din Marginea a urcat beată la volan și a produs un accident

O femeie de 44 de ani, din comuna Marginea, a fost prinsă beată la volanul unei mașini. Duminică, în jurul orei 02.43, Poliția Municipiului Rădăuți a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Bogdan Vodă din Municipiul Rădăuți.

La locul producerii evenimentului se afla conducătoarea auto, o femeie de 44 de ani, din comuna Marginea.
like facebook, suceava, news, stiriDe asemenea, autoturismul implicat în accident a fost identificat pe partea carosabilă, orientat perpendicular, cu fața către trotuar și prezentând avarii în partea din stânga față.

„Întrucât aceasta a suferit leziuni minore, la fața locului s-a deplasat și un echipaj SMURD care i-a acordat îngrijiri medicale, însă aceasta a refuzat transportul la Spitalul Municipal Rădăuți. Întrucât femeia emana halenă alcoolică, a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-a recoltat o probă de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducere sub influența alcoolului””, spun polițiștii.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*